0
Înger - Hodi
0 0

Înger Hodi

Înger - Hodi
[ Hodi ]
Spune-mi ce vreau să aud, că mă iubești mai mult
Până nu-s devorat de propiul gând și pierd ce am avut
Nopțile parcă sunt mai reci, mă simt străin
Și o ploaie spală rănile, dar plouă cu venin
Și apoi a apărut, primul meu înger pe pământ
Și a insistat și n-a murit, dar m-a rănit și l-am jignit
M-am răzbunat, l-am umilit, l-am strâns de gât și l-am lovit
Și apoi a dispărut că cică avem de suferit...
La nici un an a revenit, cu acelasi zâmbet, m-a topit
Și am acceptat întoarcerea știind că a fost tot ce-am iubit
Dar mintea iar s-a întunecat și totul s-a schimbat
Și ne-am rănit din nou prin vorbe, după care am renunțat
Iar inima... inima încă-mi tremura
Și am văzut acele ceasuri cum sterg ce-am creat
Nu mai e cert din nou, nu mai am sânge în stilou
Și un sfat mi-ar fi activ, oare când mă pierd de la ecou...
N-o să mai țin de lanțuri?
Gonesc suflete chinuite, am avut cu cetele
Și am închis ochii la termite
Îmi recunosc vinovăția, îmi cer iertare
Uite-mă, goleste-mi spiritul în iad, trimite moartea, ureste-mă
Și acum priveste în jur, vezi? E curat, nu mai e sânge
Blesteme mie, că am pus ură în cufere de înger
Sunt calit la vindecare și încă plâng de la durere
Eram sătul să-mi pierd lumina, eram sătul să pierd putere
Nu e totul metaforic, vorba vine, încă mă macină
Și n-o scriu să se prindă oricine sau să umplu o pagină...
Am iubit pân' la apogeu și apoi mi-am prefăcut orbirea
Am crezut că am control, dar eu m-am pierdut cu firea
Știam povestea, dar am omis capitole
Și am rupt file inutile ca să-mi fac din ele filtre
Rămân copil, n-o să mă schimb pentru nimic
Și-mi pare rău că nu sunt exact ceea ce tu ți-ai dorit
Comments (0)
The minimum comment length is 50 characters.
Information
There are no comments yet. You can be the first!
Login Register
Log into your account
And gain new opportunities
Forgot your password?